Peste jumătate din banii de reclamă ar putea trece prin agenți până la finalul lui 2028
Publicat în
Social Media & Marketing
pe
October 23, 2026

Peste jumătate din banii de reclamă ar putea trece prin agenți până la finalul lui 2028

Pe 21 octombrie s-a deschis capitolul australian al organizației care scrie protocolul prin care agenții AI cumpără și vând reclamă. Unul dintre fondatori spune că până la finalul lui 2028 peste jumătate din bugetul global de publicitate ar putea trece printr-un agent de cumpărare. Iată ce scrii azi ca să fii pe lista pe care o citește un bot, nu un om.

Pe 21 octombrie s-a deschis capitolul australian al organizației care scrie protocolul prin care agenții AI cumpără și vând reclamă. Cifra dată de unul dintre fondatori îți spune cât timp mai ai ca să fii pe lista pe care o citește un bot, nu un om.

Pe 21 octombrie, Mediaweek a publicat un material semnat de Natasha Lee despre lansarea capitolului australian al AgenticAdvertising.org, o organizație fondată în octombrie 2025 și care numără acum, potrivit articolului, „peste 150 de companii membre”. Lansarea în sine e o veste de nișă. Propoziția spusă de unul dintre fondatorii capitolului nu e.

Paul Oyama, head of supply and agentic trading la News Australia, a declarat publicației: „Cred că în următoarele 24 de luni sau poate până la finalul lui 2028, am putea vedea 50% sau mai mult din bugetul global de publicitate trecând printr-un agent de cumpărare sau printr-un fel de platformă alimentată de AI”.

Articolul nu oferă nici date, nici metodologie în spatele acestei prognoze. E opinia unui om care lucrează de partea ofertei într-un grup media mare, nu rezultatul unui studiu. Tratează-o ca atare. Dar tratează-o, pentru că oamenii care construiesc infrastructura prin care circulă banii spun rar lucruri de genul acesta fără motiv.

Ce construiesc, concret

Scopul principal al capitolului, scrie Mediaweek, e să împingă adopția AdCP, Ad Context Protocol, standardul deschis al organizației pentru felul în care agenții AI ai cumpărătorului și ai vânzătorului interacționează între ei. Capitolul va lucra și cu cadrul numit Embedded Human Judgment, adică judecata umană încorporată în proces. Oyama descrie AdCP drept „ghidajul, și cred că și barierele de protecție, dacă vrei, pentru ca AI-ul să tranzacționeze prin media”.

Capitolul va fi condus împreună de Andrew Gilbert, country manager ANZ la pubX, și June Cheung, head of JAPAC la Apostra. Printre membrii fondatori apar Pete Barry de la PubMatic, Adam Krass de la Mutinex și Dylan Dharmadasa de la WPP Media. Adică exact oamenii care decid pe unde curg bugetele, nu comentatorii care scriu despre ele.

Oyama spune și ceva mai onest decât tot comunicatul: „Agentic e foarte proaspăt, e foarte nou”. Da. Și exact de asta are sens să te uiți acum.

Ce e un protocol și de ce îți schimbă ziua de lucru

Un protocol nu e un produs. Nu îl cumperi, nu te abonezi la el. E un acord despre felul în care două mașini vorbesc una cu alta.

Analogia cea mai apropiată e priza din perete. Nimeni nu îți vinde „priza”. Dar faptul că toate prizele din România au aceeași formă înseamnă că poți cumpăra orice aparat de oriunde și va funcționa. Înainte de standardizare, fiecare producător avea propriul mufaj, iar tu rămâneai legat de cine ți-a vândut primul aparat. Standardul a mutat puterea de la producător la cumpărător.

AdCP încearcă să facă același lucru cu publicitatea. Astăzi, ca să cumperi reclamă, un om intră într-o interfață, alege audiențe din meniuri construite de platformă, pune un buget și speră. Dacă agenții au un protocol comun, agentul tău poate întreba direct agentul publisherului: ce inventar ai, pentru ce audiență, la ce preț, în ce condiții. Și poate negocia. În secunde, nu în zile, și fără să treacă prin meniul desenat de cineva care are interesul ca tu să plătești mai mult.

Primul grafic de mai jos pune prognoza lui Oyama lângă două cifre dintr-un sondaj făcut de Centiment pentru Zapier pe 508 proprietari de firme mici americane, în 19 și 20 mai 2026, publicat prin Stacker pe 21 octombrie. Atenție: cele trei bare nu măsoară același lucru și nu au aceeași bază de calcul. Prima e o prognoză despre bugetul global de publicitate. A doua spune că 30% dintre firmele mici au automatizare alimentată de AI care decide între mai multe sisteme cu intervenție umană limitată. A treia spune că 35% dintre proprietari consideră AI-ul esențial ca să rămâi competitiv în următorii doi ani. Al doilea grafic arată cine apasă butonul pe bugetul tău, în trei situații diferite.

No items found.

Le-am pus împreună pentru un singur motiv: dacă jumătate din banii de publicitate ajung să treacă prin agenți, iar doar trei firme mici din zece au astăzi ceva care decide singur, decalajul nu se închide cu un abonament. Se închide cu o decizie luată acum.

Cine apasă butonul pe bugetul tău

Al doilea tabel e orientativ și editorial, nu e rezultatul unei măsurători. Dar descrie trei situații în care te poți afla mâine, și fiecare presupune un alt fel de muncă din partea ta.

Dacă ești în prima coloană, vinzi ore. Dacă ești în a doua, vinzi supraveghere. În a treia, nu mai vinzi nici una, nici alta: vinzi regulile după care agentul tău ia decizii în locul tău. Asta e singura poziție care se scalează fără să angajezi, și e singura care nu se ieftinește când apare un furnizor mai agresiv la preț.

Observă ce te scoate din joc în fiecare coloană. În prima, volumul: la un moment dat nu mai ai ore. În a doua, costul: cineva face același lucru mai ieftin. În a treia, lipsa regulilor scrise. Dacă agentul nu are instrucțiuni clare despre ce poate face cu banii tăi, nu ai un sistem, ai un risc.

Ce faci concret în următoarele șase luni

Pentru un antreprenor mic sau o agenție de câțiva oameni, pașii nu sunt spectaculoși. Sunt doar foarte puțin populari, pentru că cer scris, nu cumpărat.

  • Scrie regulile de cumpărare pe care le folosești deja, dar le ții în cap. Buget maxim pe zi. Cost maxim acceptabil pe lead. Ce audiențe nu atingi niciodată. Ce tip de inventar refuzi. Ce se întâmplă dacă un canal depășește pragul. Astea sunt instrucțiunile pe care, într-un an sau doi, le va citi un agent. Dacă nu există pe hârtie, nu există.
  • Nu aștepta protocolul ca să folosești un agent. Poți pune mâine un bot care citește zilnic rezultatele campaniilor, le compară cu pragurile tale scrise la pasul unu și îți trimite dimineața o listă de trei decizii propuse, fiecare cu motivul. Tu semnezi. Nu e cumpărare agentică, e antrenamentul pentru ea.
  • Fii pe lista pe care o citește un agent. Dacă agenții vor negocia inventar și vor compara furnizori, ei vor citi ce e scris despre tine în format citibil de o mașină, nu broșura ta frumoasă. Prețuri, condiții, zone de livrare, termene, dovezi, toate într-un loc, structurat, public. Un PDF cu design bun nu te ajută. O pagină cu date clare, da.
  • Păstrează omul în mijloc, dar pune-l la locul potrivit. Cadrul numit Embedded Human Judgment, pe care organizația spune că îl va folosi, recunoaște exact lucrul pe care îl repetăm aici de luni: judecata nu dispare, se mută. Nu mai e în execuție, e în reguli și în aprobare. Un om care aprobă zece decizii pe zi are mai mult efect decât un om care execută o sută de sarcini.

Cum rămâi cu un pas în față

Prognoza lui Oyama poate fi greșită. Poate că în 2028 nu trec 50% din bugetele globale prin agenți, poate că trec 15%. Nu are nicio importanță pentru decizia pe care o iei tu, din două motive.

Primul: direcția nu e disputată de nimeni din industrie. Dispute există doar despre viteză. Când 150 de companii se strâng într-o organizație ca să scrie standardul, întrebarea nu mai e dacă, e când.

Al doilea, și mai practic: tot ce faci ca să fii pregătit pentru cumpărarea agentică îți folosește și dacă nu se întâmplă niciodată. Regulile scrise de cumpărare îți fac campaniile mai disciplinate de mâine. Datele structurate despre oferta ta îți cresc vizibilitatea în motoarele AI oricum. Un bot care propune decizii și un om care semnează îți economisește ore în fiecare săptămână, indiferent de ce protocol câștigă.

Asta e diferența între a paria pe o prognoză și a construi pe o direcție. Pariul se poate pierde. Direcția, dacă ai citit-o corect, îți plătește munca în ambele scenarii.

Articolul din Mediaweek spune că publisherii au „cam doi ani” ca să acționeze, o concluzie derivată din prognoza pentru 2028. Dacă ești o firmă de trei oameni, nu ai nevoie de doi ani. Ai nevoie de o după-amiază ca să scrii regulile și de două săptămâni ca să pui primul agent să le aplice sub semnătura ta.

Notă: prognoza de 50% din bugetul global de publicitate până la finalul lui 2028 e opinia unui singur executiv, fără date sau metodologie publicate, iar formularea din titlul publicației, „jumătate din toate reclamele”, e o parafrază mai largă decât ce a spus el. Cifrele despre firmele mici vin dintr-un sondaj comandat de Zapier, un furnizor de automatizări, cu date neponderate, marjă de eroare de circa 4% și teren în mai 2026. Verifică ambele înainte să le folosești într-o prezentare pentru client.

Surse:

  • Ultimele postări[
  • pe Instagram
100 followers
@alesignco